Categorie: Activităţi

Preoti și laici, coresponsabili în misiunea Bisericii

seminar_asistenti_grup_foto

În perioada 1 – 4 februarie 2010, la Mănăstirea Carmelitană din Snagov, s-a desfăşurat Seminarul cu tema „Preoti și laici, coresponsabili în misiunea Bisericii”, sub mottoul “Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5)” organizat de Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO).

Acest Seminar a fost adresat asistenţilor spirituali şi responsabililor Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, fiind o ocazie de aprofundare a temei coresponsabilităţii preoţilor şi laicilor în misiunea Bisericii.

Programul Seminarului a debutat luni, 1 februarie 2010, cu Sf. Liturghie de deschidere, urmată de o seară informală în cadrul căreia participanţii au avut ocazia să se cunoască şi să schimbe ideii referitoare la tema Seminarului.

Prima relatare cu tema „Colaborarea păstori – laici, o bogăţie pentru vocaţia sacerdotală” a fost susţinută de Pr. Ugo Ughi, vice-asistent ecleziastic general al Acţiunii Catolice Italiene, Director spiritual al Seminarului Pontifical Lombard din Roma. Au urmat apoi ateliere de lucru în cadrul cărora participanţii la Seminar au încercat să răspundă la întrebările la întrebările lansate de Pr. Ugo: “Colaborarea preot – laic, realitate sau utopie?, Până unde poate să mergă iniţiativa laicilor?, Cooperare? Colaborare? Coresponsabilitate?”

Programul a continuat cu un moment de mărturii sub titlul „Acţiunea Catolică în viaţa unui preot” în cadrul căruia Pr. Cornel Cadar, în anii anteriori Asistent Spiritual al Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi, şi Pr. Iuliu Muntean, Asistent Spiritual al ASTRU Oradea, au împărtăşit participanţilor la Seminar care a fost drumul lor alături de Acţiunea Catolică şi care au fost roadele pe care aceasta le-a adus în viaţa lor sacerdotală.

A urmat prezentarea a două acţiuni catolice, Acţiunea Catolică „Sf. Iosif” din Dieceza de Iaşi şi ASTRU Cluj din Eparhia de Cluj-Gherla, tocmai pentru a sublinia faptul că, chiar dacă de rituri diferite, în realităţi diferite, cu denumiri diverse, Acţiunea Catolică se defineşte într-un singur mod, ca fiind acţiunea laicilor care se implică în mod liber, în formă comunitară şi în directă colaborare cu ierarhia Bisericii pentru realizarea scopului general al apostolatului Bisericii Catolice.

Ziua s-a încheiat cu un moment de fraternitate „sACerdos Bingo” în cadrul căruia atât preoţii cât şi laicii prezenti la Seminar au demonstrat cât de bine cunosc Acţiunea Catolică.

Programul zilei de 3 februarie 2010, s-a deschis cu prezentarea Acţiunii Catolice din România realizată de Oana Tuduce, preşedinta acesteia, în cadrul căreia s-au subliniat cele patru dimensiuni ale formării pe care Acţiunea Catolică din România le-a propus şi realizat în cadrul activităţilor desfăşurate în 2009 şi anume: identitate, responsabilitate, unitate şi misiune.

A urmat apoi masa rotundă cu tema „Vocaţia laicilor în Biserică şi societate” moderată de Pr. Felix Roca, asistent general al Acţiunii Catolice din România, la care au participat PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi şi PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti.  În cadrul acestui moment, Episcopii prezenţi au subliniat care sunt aşteptările pe care le au de la laici, care sunt realizările laicilor după anul 1989, ce înseamnă pentru Preasfinţiile lor termenul de co-responsabilitate şi care sunt motivaţiile pentru a înfiinţa Acţiunea Catolică într-o parohie.

IPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti  a  salutat participanţii la Seminar şi a participat alături de aceştia la relatarea ”Preoţi şi laici, împreună pentru a educa” susţinută de Pr. Antonio Mastantuono, Asistent naţional al Mişcării pentru Implicare Educativa a Acţiunii Catolice Italiene, profesor de teologie pastorală la Universitatea Pontificală din Lateran. Pr. Antonio a subliniat faptul că în societatea contemporană în care familia şi şcoala îşi pierd sensul educativ doar Biserica este cea care mai poate să mai ofere noilor generaţii o educaţie sănătoasă bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. A urmat apoi o dezbatere în plen la care au participat episcopii prezenţi iar apoi ateliere de lucru în cadrul cărora participanţii la Seminar au aprofundat subiectul educaţiei încercând să afle care este rolul Acţiunii Catolice într-o comunitate care educă şi care este rolul proiectului formativ al Acţiunii Catolice în procesul educaţiei.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă familială cu prezentarea unui program tradiţional românesc din diferite regiuni ale ţării.

Ultima zi a Seminarului s-a deschis cu prezentarea şi dezbaterea textului „Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii” pregătit de Excelenţa Sa Mons. Agostino Superbo, arhiepiscop de Potenza, vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, în anii anteriori asistent general al Acţiunii Catolice Italiene şi asistent ecleziastic al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice, care din motive independente de voinţa sa nu a putut fi prezent.

Au urmat concluziile întâlnirii în care s-a subliniat importanţa conştientizării şi trăirii co-responsabilităţii a preoţilor şi a laicilor în Acţiunea Catolică şi în Biserică.

Seminarul s-a încheiat cu Sf. Liturghie în cadrul căreia participanţii au primit un simbol ca semn al drumului de apostolat pe care atât preoţii cât şi laicii îl parcurg pentru indeplinirea misiunii Bisericii.

În contextul Anului Sfintei Preoţii, acest seminar a fost o provocare pentru a reflecta care este raportul între preoţi şi laici, pornind de la documentele Bisericii şi ajungând la practica pastorală. De asemenea, întâlnirea a consolidat munca asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice care fiind convinşi de vocaţia laicală îşi îmbogăţesc trăirea preoţească.

Fotografii

În presă:

Catholica.ro

Ercis.ro

Radio Vatican

Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii

Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) va organiza, în perioada 1-4 februarie 2010, la Mănăstirea Carmelitană din Snagov, seminarul cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii, sub motoul “Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5).

La acest seminar vor fi prezenţi: Excelenţa sa Mons. Agostino Superbo, arhiepiscop de Potenza, vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor din Italia (asistent spiritual în anii anteriori al Acţiunii Catolice din Italia şi asistent ecleziastic al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice), Mons. Ugo Ughi (vice-asistent general al Acţiunii Catolice Italiene şi director spiritual al Seminarului Pontifical Lombard din Roma) şi pr. Antonio Mastantuono (asistent spiritual al Mişcării de Implicare Educativă a Acţiunii Catolice, profesor la Universitatea Pontificală din Lateran).

Mons. Agostino Superbo, va avea o intervenţie cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii. Cel de-al doilea invitat, Mons. Ugo Ughi va vorbi despre Colaborarea păstorilor – laici, o bogăţie pentru vocaţia sacerdotală. De asemenea, sunt invitaţii episcopii catolici din România, care vor participa la masa rotundă cu tema Vocaţia laicilor în Biserică şi societate.

Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de aprofundare a temei coresponsabilităţii preoţilor şi laicilor în misiunea Bisericii.

În contextul Anului Sfintei Preoţii, fructificând prezenţa celor doi invitaţi, sunt aşteptate şi câte o delegaţie din partea seminarelor din eparhiile şi diecezele în care este prezentă Acţiunea Catolică. Ca un semn al coresponsabilităţii în Biserică, se intenţionează lansarea unei campanii vocaţionale de încurajare a vocaţiilor la viaţa de preoţie.

Programul Seminarului este urmatorul:

Luni, 1 februarie 2010

Sosiri

19.00 Sfânta Liturghie de deschidere
20.00 Cina
Seară informală

Marţi, 2 februarie 2010

8.00 Sfânta Liturgie
9.00 Mic dejun
10.00 Colaborarea păstori – laici, o bogăţie pentru vocaţia sacerdotală (Mons. Ugo Ughi)
Ateliere de lucru
12.30 Prânz
15.00 Acţiunea Catolică în viaţa unui preot – mărturii
16.00 Pauză
16.30 Acţiunea Catolică în Biserica locală
Ateliere de lucru
19.30 Rugăciune de seară
20.00 Cina
21.00 sACerdos Bingo - moment de fraternitate

Miercuri, 3 februarie 2010

8.00 Sfânta Liturghie
9.00 Mic dejun
10.00 Acţiunea Catolică din România
10.30 Preoti si laici – impreuna pentru a educa (Pr. Antonio Mastantuono)
11.30 Vocaţia laicilor în Biserică şi în societate
Invitaţi: episcopi catolici din România şi Republica Moldova.
Masă rotundă moderată de pr. Felix Roca, asistent spiritual general al ACRO).
12.30 Prânz
15.00 Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii (Excelenţa Sa Mons. Agostino Superbo).
Pauză
Ateliere de lucru
19.00 Plenară
20.00 Cina
20.30 Seară tradiţională

Joi, 4 februarie 2010

8.00  Mic dejun
9.00  Lansarea cărţii Rolul Asistentului Spiritual în Acţiunea Catolică
10.30  Pauză
11.00  Plenară – Concluzii
12.00  Sfânta Liturghie
13.00  Prânz
Plecări

WordPress Theme Design