Categorie: Activităţi

Seminar de formare organizat de Acțiunea Catolică în Burundi, Africa

În perioada 19-25 iunie 2011 în orașul  Bujumbura din Burundi, Africa se desfășoară un seminar de formare organizat de Acțiunea Catolică cu tema Drepturile omului în legislația internațională.

Din programul seminarului pot fi menționate următoarele sesiuni:  „Demnitatea umană -o  prioritate etică”, „Legislația Internaţională  privind drepturile omului pentru protejarea demnităţii umane”, „Implementarea drepturilor omului pentru  construirea unei  păci durabile într-o societate democratică”, „Reconcilierea – cale obligatorie pentru o pace durabilă”.

În cadrul întâlnirii vor  fi scurte  prezentări despre  Forumul Internațional al Acțiunii Catolice (istoric și perspective) și  Acțiunea Catolică din România care este reprezentată de pr. Felix Roca, asistent spiritual general și Adriana Ianuș, președinte diecezan Acțiunea Catolică „Sf. Iosif” Iași.

 

Întâlnire a Consiliului Director al ACRO

Consiliul Director al Federaţiei Acţiunea Catolică din România s-a întâlnit în perioada 20 – 22  mai 2011, la Centrul Manresa din Cluj-Napoca. Ordinea de zi a cuprins aspecte referitoare la anul asociativ 2011-2012 precum şi la materialele formative care sunt în curs de redactare de către consilierii naţionali pe sectoare.

Pe lângă sesiunile de lucru şi momentele de rugăciune, programul Consiliului Director al ACRO a cuprins o întâlnire cu PS Florentin Crihălmeanu şi o întâlnire cu membrii consiliilor de conducere a ASTRU Cluj şi AGRU Cluj.

WordPress Theme Design